• 4 iunie 2024, Adriana BURLACU
La finele lunii mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat două percheziții domiciliare și au pus în executare un mandat de aducere într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. Ca urmare a acestor activități, oamenii legii au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un bărbat de 32 de ani, din Brăila.
Din cercetările efectuate în ceea ce-l privește pe bărbat, a reieșit că, începând cu anul 2012 până în luna aprilie 2024, acesta ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o femeie 39 de ani, din Brăila, în diferite state europene, ar fi folosit violența verbală și fizică pentru a o determina să continue practicarea prostituției, obținând în toată perioada foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.
De asemenea, nu s-a limitat la aceste infracțiuni ci, în perioada aprilie-mai 2024, prin folosirea metodei loverboy, respectiv prin simularea unei relații sentimentale și sub premisa obținerii de foloase patrimoniale pentru un viitor împreună, ar fi determinat o tânără de 21 de ani, din Brăila să practice prostituția într-un stat european și în România folosind violențe fizice și verbale pentru a o determina să continue practicarea prostituției, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.
În acest caz, în penultima zi a lunii mai, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului.