×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3806
4.9775
Ziar Braila
Campania trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase


• 20 mai 2024, Adriana BURLACU


De luni, 20 mai și până vineri, 7 iunie, va avea loc campania trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase menajere, pe raza municipiului Brăila, campania fiind adresată populației - persoane fizice, după cum a anunțat operatorul Unic de Salubritate RER. Pe această cale, s-a subliniat faptul că și de această dată colectarea deșeurilor voluminoase se face gratuit, direct de la domiciliu, în baza solicitărilor telefonice.

Brăilenii au în acest fel posibilitatea de a se debarasa, fără niciun efort și fără niciun cost suplimentar, de orice obiect voluminos pe care nu-l mai folosesc și care ocupă spațiul inutil, printr-o simplă solicitare la numărul de telefon 0239.615.664, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.

După cum a precizat RER, deșeurile voluminoase trebuie scoase în fața blocului/casei, într-un loc accesibil mașinii de colectare, până cel târziu ora 09:00 dimineața, în ziua de colectare aferentă zonei în care locuiesc. De subliniat că în week-end nu se va efectua colectarea deșeurilor voluminoase de la populație, ci doar de luni până vineri. Deșeurile voluminoase acceptate sunt obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc.); uși din lemn sau din alt material; tâmplărie geam din lemn sau din alt material; covoare, linoleum, mochete.

În schimb, potrivit aceleiași surse, deșeurile periculoase se predau prin aport voluntar la unul din punctele de colectare amenajate temporar. La punctul de colectare va staționa în intervalul orar 08:00-16:00 o mașină distinct inscripționată, dotată cu recipiente corespunzătoare colectării categoriilor de deșeuri. La punctul fix de colectare se vor primi doar deșeuri generate de populație.

În categoria deșeuri periculoase acceptate se află cutii de vopsea, lacuri pentru lemn, diluanți, cerneluri, adezivi; baterii, acumulatori (exclus acumulatori auto); ambalaje de la detergenți, produse de curățenie și dezinfecție; ambalaje de la produse cosmetice (ex. ojă, lac de unghii, acetonă, fixativ, vopsele pentru păr); ambalaje de la produse pentru îngrijirea grădinilor și a peluzelor (ex. pesticide, erbicide); soluții și spray-uri pentru gândaci, otravă; becuri și alte surse de iluminat; alte recipiente ce conțin substanțe toxice; ulei alimentar uzat (se depozitează în recipiente de plastic tip PET de către cetățeni, apoi se predă la punctul de colectare).