• 1 octombrie 2026, Adriana BURLACU
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila îi invită pe locuitorii orașului, indiferent de vârstă, să participe vineri, 2 octombrie, la o nouă ediție a evenimentului „Nocturna Bibliotecilor”. în intervalul 17:00–21:00, biblioteca își va deschide porțile pentru o seară dedicată cărților, creativității, jocurilor, muzicii și întâlnirilor dintre membrii comunității.
Evenimentul se desfășoară sub genericul „Biblioteca, inima comunității” și propune un program divers, destinat atât copiilor și adolescenților, cât și adulților. Activitățile vor avea loc în mai multe spații ale bibliotecii și vor include ateliere creative, jocuri interactive, lectură, robotică, proiecții de film și muzică.
Programul începe la ora 17:00, când, în sala „Fănuș Neagu”, va avea loc prezentarea „Alchimia Bizarului și Suprarealismului: De la Umberto… la Inteligența Artificială”, alături de prezentarea ofertei de carte a Editurii Biscara București. Tot de la această oră, la Secția Împrumut Carte pentru Adulți este programat atelierul de croșetat „Croșetăm împreună, țesem comunitatea”.
La Mediatecă, copiii și pasionații de arte plastice sunt invitați la atelierul de pictură „Personaje din desene animate”. În același timp, la Centrul Multicultural și Colecțiile Speciale se va desfășura jocul interactiv „Ghici cine sunt? (Misterul personalităților locale)”, bazat pe indicii despre personalități din Brăila.
Cei mici vor avea la dispoziție și atelierul handmade „Umbrela magică (Magia hârtiei)”, organizat la Ludotecă, precum și atelierul „Culorile toamnei”, dedicat copiilor cu vârsta de până la 11 ani, în Sala de Lectură.
De la ora 18:30, programul continuă cu atelierul „Un semn de carte pentru fiecare poveste”, la Secția împrumut Carte pentru Adulți, și cu atelierul de robotică „RoboMakers”, organizat la Makerspace, la etajul 1.
Tot de la ora 18:30 sunt programate proiecții de filme la Mediatecă. Pentru copii vor fi prezentate „Neînfricata” și „întors pe dos”, în timp ce adolescenții sunt invitați la filmele „Nerve – adevăr sau provocare” și „Bumblebee”. În aceeași perioadă, la Secția Împrumut Carte pentru Adulți va avea loc „Inima bibliotecii nocturne – Seară de lectură la lumina lanternelor”.
Între orele 19:00 și 21:00, participanții de la Mediatecă vor putea contribui la realizarea unui proiect colectiv intitulat „împreună realizăm întregul”, un puzzle inspirat de pictori români.
Seara se va încheia în curtea bibliotecii, unde, între orele 19:30 și 21:00, elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila vor susține un concert de muzică folk. Pe scenă vor urca Viorica Mogoș, Bianca Elena Gorgovan, Rodica Gorgovan, Theodora Alexandra Amărioarei, Dan Laurențiu și Claudiu Ene, sub coordonarea profesorului Florin Lazăr.
Accesul la eveniment este liber, astfel încât publicul își poate alege activitățile în funcție de vârstă și preferințe. „Nocturna Bibliotecilor” este organizată de Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila, Primăriei Municipiului Brăila, Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și al partenerilor implicați în program.